Jive-ul, adus din America, s-a dezvoltat inițial dintr-un dans numit "Jitteburg", prin eliminarea elementelor acrobatice și perfecționarea tehnicii.

Prima descriere a acestui dans a fost realizată de către profesorul londonez de dans Victor Silvester, descriere publicată în Europa în anul 1944. Originile cuvântului "jive" nu se cunosc exact. Se poate referi la "jive talk", adică la o vorbire gălăgioasă și colorată, nepotrivită, înșelătoare sau exagerată. Acest cuvânt reflectă caracterul dansului: săltăreț și gălăgios. Primile influențe ale jive-ului vin de la sclavii africani din America. Acești sclavi dansau câteva dansuri tradiționale care aveau atât pași simpli cât și tripli. De asemenea, muzica lor avea un ritm continu de bas și câteva elemente ale ritmului actual de jive. În anii 1880, existau competiții ale acestui dans printre negri din Sud, iar premiul era un tort, astfel dansul a primit numele de "Mersul tortului". Modul exuberant al manifestării muzicale și coregrafice ale acestui tip de dans contrastă foarte mult cu stilul mai mult decât sobru și fără viață al albilor din înalta societate. Odată cu moartea reginei Victoria în 1901, popoarele vorbitoare de limba engleză s-au simțit mai libere și au adoptat nu numai acest tip de dans, ci foarte multe altele, fiind considerate încă mult timp după aceea ca fiind indecente.

Acest dans este un amestec de Rock&Roll, Boogie-Woogie, American Swing și Jitteburg, de unde reiese caracterul expresiv și rapid al Jive-ului. Dintre toate aceste dansuri, jive-ul este cel mai mult legat de swing, mai ales deoarece a evoluat în urma competițiilor care se țineau în America și în anumite părți din Europa la începutul anilor 1900. Muzica de jive s-a dezvoltat mai ales în perioada anilor '50 - '60, conținând ritmuri săltărețe și melodii plăcute. El poate fi dansat atât pe ringul de dans la o competiție de dans sportiv, cât și în discotecă sau în cluburi. Cel mai evident element distinctiv al acestui dans este viteza. Alte dansuri din familia acestui gen, cum ar fi swing-ul sau Lindy hop, necesită un spațiu de dans considerabil cât și o energie fizică pentru susținerea lui. Jive-ul nu dă semn de a se transforma într-un alt dans, dar trebuie știut că există două stiluri de jive: stilul internațional, adică cel descris mai sus, și stilul autentic sau cel bazat mai mult pe mișcările swingului.

Este evident de remarcat faptul că este un dans foarte rapid, care consumă multă energie. Fiind ultimul dans în cadrul competițiilor, dansatorii fiind nevoiți să demonstreze că după celelalte patru dansuri mai au energia necesară pentru Jive.

Dansul Jive este un dans static, în timpul dansului neexistând multă deplasare. Timpii accentuati sunt timpii 2 și 4. În competiție Jive-ul durează între 1,5-2 minute, numărul de bătăi pe minut fiind de 44. Muzică are un ritm de 4/4, cu tempoul de 42-44 măsuri pe minut.

Mai trebuie adăugat că acest dans conține atât pași de chasse, cât și kick-uri și piruete rapid realizate. De multe ori aceste lucruri se succed într-un mod foarte complicat și de accea trebuie ca cei doi parteneri să rămână foarte concentrați pentru nu a pierde ritmul muzical. În cadrul competițiilor, partenerii sunt de multe ori punctați în funcție de energia pe care o manifestă, dar mai ales de corectitudinea și estetica execuției pașilor pe ritmul melodiei. Flick-urile și kick-urile nu trebuie să fie doar pură decorație artistică, fiind câteva elemente foarte importante în redarea ritmului și tempoului, precum și alte gesturi ce pot fi realizate. Elementul central al dansului este priza palmelor, care trebuie să se afle într-o continuă presiune. Să fie foarte fermă. Un alt element esențial este coordonarea dintre cei doi parteneri, mai ales în momentele în care se execută întoarceri rapide și schimbări complicate ale prizei mâinilor.

Versiunea actuală de jive are pașii de bază formați din chasse-uri realizate în mod sincop, adică lateral, apropiat, lateral; conduceri laterale cu corpul stânga - dreaptă, urmate de un pas de rock realizat în spate cu revenire spre în față. Șoldurile se mișcă cu o jumătate de bătaie după fiecare pas, iar greutatea este menținută în permanent către în față, adică pe pernița tălpii. În timpul chasse-ului, datorită faptului că se ține piciorul care conduce sus, formând un unghi de 90 de grade cu corpul, iar piciorul care urmează aparent inactiv, crează iluzia optică a ceea ce se numește "moonwalk" sau mersul pe Lună, conferind dansatorului o prezență interesantă de imponderabilitate. Un lucru foarte interesant este asocierea acestui dans, și mai ales a muzicii și stilului libertin de exprimare, cu tinerii. Acest lucru nu este întâmplător, deoarece tinerii au asimilat instantaneu crezul timpurilor de atunci, iar cei mai înaintați în vârstă au rămas mult timp reticenți la schimbare, criticând vehement înclinațiile nesănătoase ale tinerilor.

sursa: www.fandanceclub.ro