Denumirea de Rumba este un termen generic ce acoperă o mare varietate de nume (Son, Danzon, Guagira, Guaracha, Naningo) a unei muzici sau

dans din vestul Indiei. Semnificația exactă variază de la o insulă la alta. În timpul celui de-al doilea război mondial, "Son-ul" era un dans popular al clasei medii din Cuba, fiind o variantă rafinată și mai lentă a Rumbei. Și mai lent este "Danzon-ul", dansul bogătașilor din Cuba în care se fac pași foarte mici, femeia producând o foarte ușoară basculare a șoldurilor prin îndoirea și întinderea alternativă a genunchilor.

Există două surse ale Rumbei, una spaniolă și alta africană, dar dezvoltarea principală a avut loc în Cuba, deși au existat dezvoltări similare și în alte insule din Caraibe și în general din America Latină.

Influența Rumbei a apărut în secolul XVI-lea, odată cu importul sclavilor negri din Africa. În folclor, rumba este în esență mimarea unui act sexual foarte rapid cu mișcări exagerate ale șoldurilor, cu o atitudine senzuală agresivă din partea bărbatului și o atitudine defensivă a femeii. Muzica este formată din bătăi întrerupte (stacatto beat) susținute de mișcări expresive ale dansatorilor. Instrumentele acompaniatoare incluzând maracas, clavecin, marimbola și tobe. Rumba americană este o versiune modificată a Son-ului. Prima încercare serioasă de introducere a ei în SUA, a fost făcută de către Lew Quinn and Joan Sawyer în 1913. Zece ani mai târziu liderul formației, Emil Coleman a adus muzicieni și dansatori de Rumba în New York.

În anul 1925, când Benito Collada a deschis clubul El Chico în Greenwich Village, și-a dat seama că new-york-ezii nu știau nimic despre Rumba. Adevăratul interes pentru muzica Latino a început însă abia în ultima parte a anilor 1920, când Xavier Cugat a format o orchestră specializată în muzica latino-americană. Mai târziu în anii 1930 Cugat cântă la renumitul hotel Waldorf Astoria din New York, având cea mai remarcabilă orchestră a acelor vremuri. Dansul a apărut în 1935 în filmul "Rumba", un music-hall superficial, în care George Raft juca rolul principal de dansator.

Introdus în Europa, s-a bazat mult pe entuziasmul și abilitatea interpretativă a profesorului londonez Monsieur Pierre, care în anii 30 împreună cu partenera sa Doris Lavelle a popularizat adevărata versiune a Rumbei Cubaneze, în Londra.

În 1955 a fost recunoscută oficial, după multe discuții, versiunea Rumbei Cubaneze.

Măsura muzicală este de 4/4, tempoul fiind de 25-27 măsuri pe minut

Senzuală, subtilă și pasionantă, rumba este numită "perla dansurilor latino-americane", fiind un dans al iubirii și suferinței. Se caracterizează prin mișcări ample ale bazinului și unduiri elegante ale brațelor, având o melodicitate lirică, poate chiar un anumit melo-dramatism.

Astăzi multe din figurile de bază au păstrat vechea poveste pasionantă de dragoste, în care femeia încearcă să domine bărbatul cu ajutorul farmecului său feminin. În coregrafiile reușite va exista întotdeauna un element de "tachinare și fugă", bărbatul fiind ispitit și apoi respins.

Pentru parteneră, mișcările cele mai atractive sunt cele de bazin, în timp ce partenerul își folosește întregul trup pentru a-și impresiona și domina partenera. Din păcate, la finalul dansului, el nu reușește niciodată.

Rumba a fost și a rămas spiritul și sufletul muzicii dansului latino-american. Ritmurile fascinante și expresivitatea corpurilor făcând din Rumba unul din cele mai populare dansuri latino-americane.

sursa: www.fandanceclub.ro