Dansul a existat încă de la începuturile omenirii. Poate chiar înainte să apară primele triburi, dar sigur cu apariţia lor a apărut şi primul dans. Aşadar, dansurile îşi au originea din cele mai străvechi timpuri. Încă din acele vremuri, dansul facea parte din viaţa oamenilor, nu doar ca distracţie. Nu se putea concepe dansul dacă nu avea o temă despre naştere, moarte, renaşterea naturii, anotimpuri, maturizarea adolescenţilor, căsătorie, plecarea la vânătoarea , câstigarea unei bătălii sau război cu vecinii. Se folosea dansul şi pentru agricultură , venerarea zeilor, sexualitate, prosperitatea sau alungarea relelor .

În timp, dansul nu a mai avut aceeaşi semnificaţie, el însemnând în ziua de azi doar o formă de artă şi o modalitate de comunicare şi implicare între participanţi.

Aristotel explica originea ritmului referindu-se mai ales la bătăile inimii, metronomul perfect.

Astfel, în timp s-au desprins mai multe tipuri de dansuri, care au diverse semnificaţii, dar un sigur scop, acela de a arăta şi a scoate la iveală cele mai elaborate mişcări, ţinuta morală, manierele şi eleganţa dansatorului.

La început, între dansurile folclorice şi cele de societate nu prea era o mare diferenţă, apoi în timp a căpătat alte aspecte. Menuetul a fost încă din secolul 17 un dans al eleganţei deorece se practica la curţile aristrocraţiei. Valsul a fost destul de popular la vremea lui, dar şi destul de controversat din cauza ţinutei foarte apropiate dintre cei doi parteneri de dans.

Cele două razboaie mondiale au remodelat dansurile. Aşadar, în secolul XX au apărut foxtrotul şi shimmy. După ce femeile au început să aibe drept de vot a apărut în 1920 Charlestonul. Din improvizaţiile de Swing din anii '40 a apărut Jitterbug. În anii '50 a apărut rock-n-roll-ul.

Dansul de salon (ballroom dance) este astfel împărţit: internaţional şi american. În stilul “american” există dansuri “ritmate” şi dansuri “moi” (smooth dance). Categoria “ritmată” din stilul american este asemanatoare cu cea “latino-americană” din stilul internaţional, după cum şi categoria “smooth” este asemănătoare cu cea “standard”. Dansul de salon poate fi considerat dans de societate pentru că încurajează interacţiunea socială, deoarece partenerii dansează în pereche. Principiile specifice pot fi aplicate oricărui tip de dans, indiferent ca este rock, disco sau vals clasic şi aceasta pentru că dansurile de salon au un tempo strict de 3/4 sau 4/4.

Din dansurile internaţionale sau cele latino americane cele mai cunoscutele ritmuri sunt: mambo, salsa, merengue, bossa nova şi multe altele, din acestea doar 5 sunt incluse în clasa internaţională secţiunea “latino” (Samba, Rumba, Cha-Cha, Jive şi Paso Doble) în timp ce la secţiunea “standard” cele 5 dansuri sunt: Vals vienez, Vals lent, Tango, Slow Fox şi Quick Step.