Dans Popular

Cursul de dans popular este structurat pe o durată nedeterminată şi se adresează atât copiilor care vor să se apropie de folclor (dansul fiind constituit în cazul acestora din figuri simple, executate într-un tempo moderat pentru o acomodare cât mai firească a mişcării executate în ritmul cântecului), cât şi adulţilor care vor să îşi însuşească acest stil de dans în vederea practicării lui la diverse ocazii (nunţi, petreceri, etc.).

Pentru a veni în ajutorul celor din urmă ne propunem să îi învăţam atât dansuri de grup (horă, sârbă, ţărănească,balăceana, etc.), precum şi dansuri în perechi (Horă în doi , Braşoveanca, Bătuta, Coșnencuța). Fiind grupe de iniţiere, nu există perioadă de înscrieri sau preselecţii în vederea participării la acest curs.

Jocul Popular din Județul Suceava, caracterizat ca dans de colectivitate, cu execuție unitară a mișcărilor și întrunind o mare diversitate de ritmuri și tempouri, este deosebit de nuanțat și variat, prezentând în cadrul folclorului coregrafic românesc, un unitar și cuprinzător repertoriu zonal, cu variante de o puternică structură individuală ce se diferențiază nu numai de la zonă la zonă, ci și de la o localitate la alta, ba chiar în cadrul aceleași localități.

Dansurile populare bucovinene sunt însoțite adesea de muzica și strigăturile proprii acestuia, contribuind la buna dispoziție a dansatorilor în diferitele momente ale petrecerii, în funcție de obicei.

Dragu-mi-i unde-am venit
Și cu cin'm-am întâlnit,
Dragu-mi-i unde-am intrat
Și cu cin' m-am adunat.

Drag-mi mie ca sa joc
Cu tăt neamul la un loc,
Drag li-i codrilor la munți
Și mie cu oameni mulți,
Drag-mi mie la strânsură
Cu cântec și voie bună.

Altfel vorbind, Clubul BoomDance își propune să învețe orice bucovinean să danseze muzica acestor meleaguri, chiar dacă nu a avut ocazia până acum.

Venim în sprijinul dumneavoastră cu muzică și voie bună, dansul fiind în grija noastră. Se va învăța: Hora, Sârba, Țărăneasca, Bălăceana, Jocuri în 2 și dansuri pentru a vă descurca onorabil la nunți sau petreceri care includ și dans popular.

Atmosfera cursului este una foarte deschisă și foarte primitoare astfel încât să dea senzația unei petreceri bucovinene autentice.

Vă așteptăm așadar în cadrul clubului nostru în fiecare zi de Joi începând cu orele 21:00.

Who's Online

Avem 1 vizitator online

Voting

Care este stilul cel mai dansat?

Perechile Clubului

  • Ana și Andrei
    Andrei și Ana
  • Andreea și Vlad
    Andreea și Vlad
  • Andree și Robert
    Andreea și Robert
  • Cătălina și Teodor
    Cătălina și Teodor
  • Isabela și Mihnea
    Isabela și Mihnea
  • Ioana și Darius
    Ioana și Darius
  • Ștefania și Călin
    Ștefania și Călin
  • Simina și Andrei
    Andrei și Simina